E primăvarăăăă!!Oficial!Calendaristic vorbind ,e primăvară.Şi nu numai calendaristic,căci soarele şi-a făcut şi el simţită prezenţa azi,deşi de ceva vreme încoace a fost cam scump la vedere:)!
Tot astăzi este şi Mărţişorul ,aşa că m-am gândit să scriu câteva informaţii despre această sărbătoare.
"La început a fost un bănuţ. Apoi o ghindă, un nasture, un lemn uşor meşteşugit ori o monedă găurită de care se legau două fire împletite - una albă şi alta neagră. În timp, roşul a luat locul negrului. Iar de la monedă s-a ajuns la forme diferite, ciudate ori haioase. Chiar şi alte cadouri sunt acum legate cu şnurul de mărţişor.
Iniţial, şnurul avea două culori, alb şi negru, pentru că înainte culoarea neagră nu era asociată morţii, suferinţei. Mai târziu, negrul a fost înlocuit de roşu, semn al tinereţii, al frumuseţii, al vitalităţii. Roşu semnifică primăvara, asociată unui început. Mărţişorul este un simbol care marchează drama anotimpurilor - a unuia care se duce şi a altuia care stă să vina. Firele mărţişorului înseamnă două stări opuse: întuneric-zi, iarnă-primavara, bucurie-tristeţe. Este un prag de trecere între anotimpuri.
Mici superstiţii
Există şi câteva superstiţii legate de mărţişor. De pildă, mamele, când puneau mărţişorul copilului, trebuiau sa aibă mare grijă să nu fie văzute de femeile însărcinate. Se considera că viitoarea mama va naşte un copil pătat pe faţă. O alta credinţă populară vorbeşte despre faptul că mărţişorul are proprietatea de a-l apara pe purtător de diferite boli.

Exista credinţa că mărţişorul păzeşte de razele orbitoare ale soarelui. Firele mărţişorului trebuiau neapărat împletite pentru că nodurile sau împletiturile ţin ghinionul în loc, iar cine purta mărţisor nu se îmbolnavea peste vara.
O alta superstiţie este legată de “babe”. De pe 1 până pe 9 martie, se alege o zi din acest interval, o “babă” adică. Cum va fi vremea in acea zi, aşa îi va merge tot anul celui care şi-a ales-o. (A mea este 8:))
Ce trebuie să facem de 1 Martie?
Indiferent că suntem bărbaţi sau femei, tineri sau bătrâni, 1 Martie trebuie să ne prindă curaţi şi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare. Întâmpinăm venirea primăverii, un nou început, care poate să fie mai frumos, mai bogat, mai puternic. De Mărţişor, acum, nu mai există decât o singură regulă - aceea de a darui. Dacă la începuturile mărţişorului cea care îl dăruia era femeia cea mai bătrână din cas, iar cel care îl primea - copilul, acum nu se mai ţine cont de această regulă. Ne-am obişnuit însă ca bărbaţii să dăruiască femeilor, iar copiii - celor mai în vârstă. Doar în unele zone din Moldova - în nord - fetele dăruiesc băieţilor, urmând ca ele să primească daruri de 8 Martie. Însă, indiferent cine dă şi cine primeşte, un lucru este cert: începutul primăverii este şi va rămâne un prilej de a dărui, de a arăta celor din jur ca ne pasă de ei. "

Multă sănătate ,iubire şi fericire vă doresc şi o primăvară cât mai veselă:)!

2 comentarii:
superba poza :X si am recunoscut si cartea :D se pare ca cineva chiar s-a pus pe citit :)
mersi Irina!
Da,citesc cat pot printre picaturi..Cred ca in weekend termin primul volum:D
Trimiteți un comentariu